Tehnici de supravietuire


Relu Nica – omul care transformă natura într-o lecție de viață
Într-o lume în care adolescenții petrec tot mai mult timp conectați la ecrane și tot mai puțin conectați la realitate, Relu Nica vine cu o alternativă autentică: experiențe care îi scot pe oameni din rutină și îi apropie de natură, de tradiții și de propriile limite. Instructor de supraviețuire, pasionat de bushcraft și promotor al vieții outdoor, Relu Nica și-a dedicat ultimii ani construirii unei comunități în care aventura, educația și respectul pentru natură merg mână în mână.
Cu sute de participanți la cursurile și taberele sale, Relu nu este doar un trainer, ci un mentor care inspiră prin exemplu personal. Energia sa, modul direct de comunicare și pasiunea sinceră pentru ceea ce face transformă fiecare activitate într-o experiență memorabilă. Fie că este vorba despre aprinderea focului fără chibrituri, orientarea în pădure, construirea unui adăpost sau gătitul în natură, fiecare lecție are un scop mai profund: dezvoltarea încrederii în sine, a responsabilității și a spiritului de echipă.

În această ediție va pune accentul pe construirea de adăposturi indiferent de situație

 

Program

Ziua 1.
Necesitatea unui adapost, importanța acestuia din punct de vedere fizic, psihologic sau securitate.
Exemple de utilizare în funcție de necesitățile avute.

Ziua2.
. Materiale folosite în funcție de necesități, anotimp, condiții. Tipuri și modele de construcții impuse de împrejurări.

Ziua3.
Unelte și scule, improvizate sau nu folosite la construirea unui adapost, șanț sau beci.

Ziua 4.
Amenajarea unui adapost cu ajutorul sacilor cu nisip. Demonstrație.
Discuții libere despre subiect.