Atelierul de flori din metal este o experiență practică, creativă și ușor periculoasă (ca toate chestiile bune din viață pentru care uneori te poți răni ca să le obți).
Participanții vor învăța să transforme materiale brute (sârmă, tablă, resturi) în obiecte delicate, cu formă și poveste, care își păstrează aspectul tot anul fără să fie udate. Pentru miros, merge oricând un WD40.
Pentru atelier vreau elevi pregătiți să se joace, să fie curioși și să se bucure de experiență.
Tăietura nu e niciodată perfectă, îndoitura de multe ori e stângace, dar dacă vă uitați în natură în general ceea ce e imperfect este cel mai frumos.
Creația nu e despre corect sau greșit ci despre a duce ceva până la capăt și a avea mulțumirea că ați dat formă „vie” unor materiale „moarte”.
Ne vom juca cu tabla precum cu plastilina, ne vom distra, poate veți vrea o floare anume pe care nu o am în program și vom învăța împreună să-i dăm formă.
Produsul final va păstra amintirea voastră despre atelier, creierul vă păstrează amintirea dacă e încărcată de emoții.
Dacă vreți să auziți Dunărea, să vedeți apusurile și răsăriturile de pe insulă, să gustați mirosul focului de la stânci cu fumul împletit în corzile chitarelor de fiecare dată când priviți floarea creată de voi, veniți la curs îmbrăcați în voie bună și hrăniți cu veselie.
Vă provoc la ceva:
Eu mi-am făcut o listuță de floricele și un necesar de materiale. Sunt florile pe care le-am mai lucrat de-a lungul anilor.
Făceți-vă și voi o listă cu ce flori ați vrea să faceți și să vedem dacă va trebui să inventăm materiale din ce ne oferă insula sau să stăm călare pe internet să studiem cum se fac.
Haideți anul acesta să învățăm împreună să ne descurcăm dacă eu nu am tot ce trebuie pentru floarea voastră